duminică, 5 aprilie 2009

Porumbelul, simbol al pacii si prieten al omului


Porumbelul - aceasta pasare gingasa, pilda de atasament si dragoste fata de perechea lui si de puii sai - a fost de totdeauna aducatorul vestilor bune, datatoare de speranta, mesagerul dragostei si bucuriei, simbolul pacii si al prieteniei. Atras de frumusetea si blandetea lui, omul l-a domesticit in dorinta de a-l avea in preajma, spre delectarea ochiului si desfatarea sufletului. Observand insa la aceste pasari si simtul cu totul deosebit al orientarii, precum si dorinta lor neogoita de a reveni intotdeauna si cu orice sacrificiu acasa, oamenii i-au folosit ca mesageri ai intereselor lor, in momente de liniste dar si in situatii tulburi, pentru a transmite informatii de importanta vitala. Hai, sa reamintim insa, cateva din acestea... :

* Cu peste doua mii de ani inaintea erei noastre, inca de la fenicieni - care considerau porumbelul ca intruchipare a zeitei Astarte - cultul fata de '' pasarea sacra '' s-a extins si la alte popoare din Orientul Apropiat. In Persia, porumbeii erau crescuti in temple si la curtile imperiale, ca simbol al puritatii si blandetii. In Egipt, incoronarile si festivitatile de la curtile faraonilor erau marcate prin lansari de porumbei, din chiar spatele tronului. Putin mai tarziu, tot prin porumbei erau transmise in imperiu diferite ordine si instiintari. Unul din faraoni a trimis unui prieten 1.800 de cirese , folosind, pentru transportul lor, 600 de porumbei. Marinarii egipteni isi anuntau inapoierea acasa, de pe mari, dand drumul din apropierea tarmului, porumbeilor pe care ii luasera in calatorie. Grecii le foloseau calitatea de inegalabili postasi, pentru anuntarea rezultatelor jocurilor olimpice. Si romanii ii foloseau pentru misiuni asemanatoare, informand poporul despre victoriile din razboaie. Mai apoi, Iuliu Cezar a organizat chiar, in timpul razboaielor galice, un serviciu de posta militara prin stafete de porumbei - in care scop a construit din loc in loc, intre Tara Galilor si Roma, turnuri speciale pentru cresterea si pregatirea porumbeilor calatori. Faptele acestor porumbei mesageri au fost povestite de poeti si scriitori ca Virgiliu, Cato, Varo, Collumella si altii. Pliniu cel Batran, de pilda, relateaza despre serviciile aduse de porumbei celor asediati in cetatea Mutina (astazi Modena) in anul 43 i.e.n.. In anul 1574, informatiile transmise prin porumbei celor ce se aflau in Leyda - oras asediat de ostile spaniole ale lui Francesco de Voldes, care taiase toate caile de acces in oras, pentru a-si obliga adversarii sa capituleze din lipsa de apa si hrana - porumbeii au adus stirea ca digurile din jur au fost sparte, si ca, deci, apa va veni, iar odata cu ea aveau sa le soseasca si ajutoare. In felul acesta, rezistenta s-a revigorat, iar spaniolii au fost nevoiti sa se retraga.
In 1849, in timpul asediului Venetiei, cunoscutii porumbei din piata San Marco si-au indeplinit cu succes functia de mesageri ai localnicilor.
In 1870 - 1871, in cursul razboiului franco-german, porumbeii au inscris in istoria Frantei o pagina de glorie: din Parisul asediat de ostile prusace au fost scosi cu balonul " Le Washington " un numar de porumbei calatori care, apoi, au adus servicii deosebite, de ordin militar si moral, transportand peste 150.000 de mesaje oficiale si sute de mii de scrisori particulare, folosindu-se microfotografia. In amintirea serviciilor aduse de acesti porumbei, la Paris, in Place des Ternes, a fost ridicat un monument inchinat lor si columbofililor din anii 1870 - 1871.

* In primul razboi mondial (1914-1918), in luptele de la Verdun, cand armatele germane incepusera sa foloseasca arma chimica, comandantul Raynal, aflat in Fortul Vaux, a cerut ajutoare prin intermediul porumbeilor calatori. In mesajul trimis el scria: "" Ne mentinem inca. Primim atacul cu gaze periculoase. Trebuie sa ne eliberati de urgenta. Deschideti-ne imediat comunicatia prin Souville. Acesta e ultimul meu porumbel "". Acest porumbel, cu Nr. matricol 787-15 trece prin nori de gaze, soseste la porumbaria sa grav intoxicat, i se ia mesajul si apoi moare. Dar porumbelul-soldat isi indeplineste datoria.
Oamenii de bine au ridicat in memoria acestui porumbel un monument in orasul Verdun.
Dr. I. SEVEREANU (va urma)

0 comentarii:

Pentru opinii şi sugestii, vă rugăm să ne scrieţi la adresa:
mihailbor@gmail.com