marți, 16 februarie 2010

Preotul Severian Gheras – colecţionar de porumbei!


Pe lângă sfânta misiune pe care o duce pentru toţi creştinii, părintele Severian Gheras de la biserica „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Chişinău, are o pasiune pentru porumbei. Deşi colecţia pe care o deţine are doar trei ani, părintele se poate lăuda cu specii unice în Republica Moldova.
„Sunt deja trei ani de când ţinem porumbei la parohie, însă pasiunea pentru ei o am din copilărie. Fiind prin clasa a IV-a la bunica, în suburbia oraşului Herţa, satul Movila, în mahala sau cum se mai spune la noi, la mămuţa, era o familie de buni gospodari, şi anume familia lui Pintilie Rusu, care pe lângă pasiunea oieritului, avea la gospodărie şi porumbei. Prieten fiind cu copiii lui Pintilie Rusu, adesea mi se întâmpla să văd cum aceste păsări le fac gospodăria mai frumoasă. Mulţi ani mai târziu, când am fost numit preot paroh la biserica cu hramul „Sfintei Treimi” în satul Ivancea, Orhei, am cunoscut aici un columbofil, cu ajutorul căruia am reuşit să învăţ multe despre lumea acestor minunate păsări”, ne-a povestit părintele Severian Gheras despre amintirea primilor porumbei.
Porumbeii sunt atracţia vizitatorilor
„Abia în 2006 am reuşit să avem şi noi, primii porumbei ai noştri.
Pentru opinii şi sugestii, vă rugăm să ne scrieţi la adresa:
mihailbor@gmail.com